Marţi, 10. decembrie 2019

Direcţia de Finanţe Publice Municipale din strada Oltului, nr. 2, intră începând de luni, 18 noiembrie, într-un proces de reamenajare la nivelul parterului clădirii. Lucrările sunt necesare pentru a creşte gradul de confort şi viteza de rezolvare a problemelor locuitorilor.

Astfel, timp de aproximativ o lună, toate serviciile şi ghişeele de la parter se vor muta la etajul 1 al clădirii, iar accesul se va face prin partea laterală stânga a clădirii.

Acolo, contribuabilii vor putea achita în continuare taxele şi impozitele locale, vor avea la dispoziţie şi casierie sau birouri pentru acte privind mijloacele de transport, impuneri pentru persoane fizice sau juridice, dar şi certificate de atestare fiscală.

De asemenea, din cauza acestor mutări, plata cu cardul la ghişee nu va fi disponibilă în ziua de vineri, 15 noiembrie.

Cei care doresc, pot folosi în continuare şi plata online a taxelor şi impozitelor locale prin portalul www.ghiseul.ro.

 




<< înapoi


Afişare pagină: 2682    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină