Duminică, 8. decembrie 2019

În perioada 27-29 septembrie, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe va avea loc cea de-a noua ediție a Târgului de Toamnă. În cadrul sărbătorii de toamnă care are ca temă dovleacul și porumbul, cei interesați sunt așteptați de către organizatori cu activități pentru copii, magazinul târgului, cu rotiserie, bunătăți și produse de târg. Iar în cursul zilei vizitatorii sunt așteptați cu muzică din piața târgului, spectacole folclorice și dansuri israeliene.

Anul acesta în cadrul Târgului de Toamnă vor prezenta produsele proprii 28 de mici producători, 48 de meșteșugari și artizani, respectiv 5 comercianți. Organizatorii vor amenaja piața asemenea anilor precedenți, unde vizitatorii vor fi așteptați de specialităţile din magazinul târgului pentru copii, contribuind la cea mai plăcută experiență de târg a anului. Copiii vor avea ocazia de a colecta bănuți la fiecare activitate la care participă, bănuții putând fi apoi schimbați pe diferite obiecte pe care își doresc să le cumpere din magazinul târgului.

În cursul celor trei zile vor avea loc pe scena din Piața Centrală spectacole folclorice și concerte, unde, alături de jocuri fabuloase, pot fi ascultate piesele muzicale „Eszes Gyurka és az ezmók” (Ghiță cel deștept și straniul animăluț) de la Formația „Folker”. Vor urca pe scenă formațiile „Kincsek” și „Heveder”, ansamblurile populare „Junii Brașovului” și formația „Muzsikás” din Ungaria. Muzica lor combină muzica populară tradițională și muzica clasică maghiară din secolul al 20-lea. Sunt prezenți la evenimente de folk, muzică populară și muzică modernă, fiind familiarizați și cu muzica alternativă, de jazz, muzica celtică sau muzica israeliană.

Cei interesați sunt așteptați zilnic între orele 11 și 20 la târgul tradițional de produse. Programul cultural al târgului din anul acesta se va încheia cu formația „Zűrös Banda” din Ungaria. În muzica formației „Zűrös Banda” se țin strânse, alături de tradițiile muzicale maghiare și balcanice, muzicile moderne de dans cu cele de jazz. Din această mixtură alcătuită din diferite culturi și stiluri muzicale se formează identitatea muzicală specifică formației „Zűrös Banda”.

Organizatorii așteaptă și anul acesta cu drag pe toți cei interesați la evenimentul de toamnă din perioada 27-29 septembrie.

Organizatori: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

 

 

Programul Târgului de Toamnă 2019 – Sărbătoarea dovleacului și porumbului


27 septembrie (Vineri)

11:00-12:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

14:00-15:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

16:00 Formațiile „Kincsek” și „Heveder” / dans popular / Scenă

17:00 „Bordó Sárkány” (HU) / Concert / Scenă

19:00 Ansamblul de dans popular „Junii Brașovului” / dans popular / Scenă


28 septembrie (Sâmbătă)

11:00-13:00 „Bordó Sárkány” / Muzică de târg / Piața Centrală

13:30: Ansamblul de dans popular „Cucii din Moldova” / spectacol de dans popular / Piața Centrală

15:00 „A buták versenye” / teatru de păpuși în aer liber / Teatrul de Păpuși „Cimborák” / Scenă

16:00 Folker: „Eszes Gyurka és az Ezmók”/ concert cu jocuri fabuloase / Scenă

17:30 „Zoord” (HU) / concert / Scenă

20:00 Formația „Muzsikás” (HU) / Concert / Scenă

21:00 Casă de dans popular pentru tineret / Scenă


29 septembrie (Duminică)

14:00 Ansamblul de dans popular „Százlábú” și  „Százlábacskák” / Scenă

15:00 „Or Neurim” / dans popular israelian / Scenă

17:00 „Dávid Klezmer Quintet” (HU) / Concert / Scenă

19:30 „Zűrös Banda” (HU) / Concert / Scenă


Programe permanente

27-29 septembrie

11:00 - 20:00 – Târgul produselor meșteșugărești și de artizanat / Piața Centrală

14:00 -18:00 – Jocuri și activități tradiționale pentru copii / Piața Centrală

 

* Organizatorii își rezervă dreptul de modificare a programului.

 

 

 




<< înapoi


Afişare pagină: 6094    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină