Sâmbătă, 24. august 2019

Proprietarii de garaje aflate pe domeniul public al oraşului mai au la dispoziţie până la 30 iunie pentru a comunica Primăriei informaţiile despre acestea

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat la începutul acestui an noi reglementări în ceea ce priveşte staţionarea autovehiculelor pe teritoriul municipiului.

Întrucât până la această dată doar mai puţin de jumătate dintre proprietarii de garaje aflate pe domeniul public au comunicat către Primărie informaţiile prevăzute în hotărâre, şi având în vedere că de la 1 iulie Poliţia Locală va începe controale pe această temă, autorităţile locale fac un apel la locuitori să respecte hotărârea.

Conform hotărârii Consiliului Local nr. 27/2019, deţinătorii de garaje aflate pe domeniul public au obligaţia de a comunica Primăriei numărul de înmatriculare al autovehiculului parcat în garaj, respectiv orice schimbare privind acesta. De asemenea, pentru a evita situaţia unor amenzi pentru persoane care nu fac obiectul hotărârii, autorităţile aşteaptă comunicări inclusiv de la deţinătorii de garaje care nu au autovehicule parcate în acestea.

Conform aceleiaşi hotărâri, între orele 22:00 – 6:00 se interzice staţionarea autovehiculelor în zona publică în care deţinătorul legal al autovehiculului are în posesie un garaj pe domeniul public, pe o rază de 300 de metri faţă de amplasamentul garajului.

Comunicarea se va face la Compartimentul de Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, pe un formular tipizat care va trebui completat de fiecare proprietar. Pe lângă datele de identificare ale proprietarului şi ale garajului, trebuie schiţată într-un desen şi zona în care se află garajul pentru a putea fi identificat exact de Poliţia Locală în timpul controalelor.

Amenzi pentru nerespectarea hotărârii

Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 100 şi 2.500 de lei, în funcţie de articolul din hotărâre care este încălcat.

În acelaşi timp, refuzul proprietarului de a comunica numărul de înmatriculare al autovehiculului parcat în garaj, respectiv orice schimbare privind autovehiculul parcat în garaj, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Poliţia Locală a Municipiului Sfântu Gheorghe va începe pe 1 iulie efectuarea controlului respectării prevederilor prezentei hotărâri, constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale în cazul încălcării prevederilor.

Parcarea pe timpul nopţii, interzisă pentru dube

Conform aceleiaşi hotărâri, între orele 18:00 – 6:00 se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 1,9 tone pentru transportul de marfă şi a vehiculelor care au mai mult de nouă locuri pe scaune pentru transportul de persoane, în zonele publice semnalizate corespunzător cu indicatoare rutiere, pe domeniul public şi privat al Municipiului Sfântu Gheorghe. Aceste prevederi nu se aplică pe timpul efectuării operaţiunilor de încărcare/descărcare sau îmbarcare/debarcare, conducătorii acestor vehicule având obligaţia să respecte semnalizarea rutieră din zonă.

Bine de ştiut! Proprietarii de autovehicule care închiriază loc de parcare rezidenţial în condiţiile legii sau beneficiază de locuri de parcare gratuite, nu pot staţiona în alt loc pe domeniul public pe o rază de 300 m de locul de parcare închiriat.

Dacă doriţi, de AICI puteţi descărca formularul care trebuie depus la Primărie.

 

 




<< înapoi


Afişare pagină: 82803    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină