Duminică, 16. iunie 2019

Joi, pe data de 4 aprilie, în prezența reprezentanților din partea Know How Center și Roma Inclusion Office din Serbia, a avut loc o întâlnire comună în zona Őrkő cu angajații organizațiilor care au fost partenere în desfășurarea programului care studiază romii ca resursă umană, și împreună cu persoanele participante la program. În timpul întâlnirii participanții au împărtășit între ei, cu angajații Primăriei, respectiv cu partenerii din Serbia, experiența câștigată în ultimele șase luni.

Așa cum am anunţat deja în trecut, în cadrul programului lansat în 2017, care studiază romii ca resursă umană şi care îşi propune integrarea acestora pe piața forței de muncă, o grupă alcătuită din locuitori din cartierul Őrkő, care au fost deschiși în căutarea locurilor de muncă, au participat la o serie de instruiri pentru adulți și instruire profesională. Prin urmare, în luna martie a acestui an 15 persoane au preluat certificatul de competență profesională, aceste certificate fiind un ajutor în integrarea pe piața forței de muncă.

În cadrul proiectului pilot pentru un grup format din 30 de persoane, specialiștii Asistenței Sociale a Organizației Caritas Alba Iulia, împreună cu partenerii lor, au oferit ajutor în acumularea de cunoştinţe pentru beneficiari, care au participat de mai multe ori pe săptămână la activități organizate în grupe mai mici. Cu ocazia instruirilor, participanții au putut învăța să scrie și să citească, au avut posibilitatea să se cunoască pe ei înşişi, deoarece fiecare participant are câte un mentor individual, care oferă sprijin în proces și ajutor pentru rezolvarea diferitelor probleme și situații.

Foto: Vargyasi Levente

Perioada de instruire, care s-a terminat la începutul lunii martie, este urmată de un program de mentorat, în special pentru acele persoane care reușesc să găsească un loc de muncă. La desfășurarea acestui program participă pe lângă specialiștii Organizației Caritas Alba Iulia și Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe și Asociația de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély”.

La întâlnire, reprezentanţii Organizației Caritas Alba Iulia au prezentat activitățile desfășurate în lunile anterioare, spunând că pentru ei acțiunile desfășurate în cadrul programului au avut un caracter de încercare, deoarece în zona Őrkő au lucrat în trecut numai cu copii. Cu toate acestea, consideră că au obținut rezultate pozitive, și cred că s-au dezvoltat împreună cu persoanele mentorate. Cele mai grele probleme au fost semnalizate la dezvoltarea abilităților, iar cel mai bun rezultat a fost obținut la întreținerea persoanelor participante.

Angajații Asociației de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély”, pe lângă realizările acțiunilor de mentorizare, au asigurat și îngrijirea copiilor, ca și mamele cu copii mici să aibă posibilitatea de a participa la instruire. Personalul Asociației a avut mai degrabă probleme de comunicare, dar au avut și multe momente pozitive cu participanții, practic în fiecare zi la întâlnire.

Specialiștii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe au avut şi interacţiuni anterioare cu persoanele mentorizate, dar pentru ei cele șase luni au adus multe rezultate noi și pozitive. Ca rezultat negativ a fost amintită situația când câte un participant a părăsit programul desfășurat.

La întâlnire au fost prezenți și unii beneficiari ai programului, care deja au participat la instruiri și au obținut și certificatul de competență. Fiecare vorbește despre o experiență pozitivă la instruire, și-au exprimat recunoștința pentru sprijinul mentorului, și speră să găsească repede un loc de muncă. A fost prezent și reprezentantul Asociației Amenhka, care a declarat că în ultima jumătate de an s-a desfășurat o activitate care trebuie să aibă caracter de model, și dacă în viitorul apropiat vor fi inițiative cu caracter asemănător, atunci o să participe și mai mulți dintre locuitorii din zona Őrkő.

Proiectul intitulat „Schimbarea discursurilor, schimbarea practicilor: romii ca resursă umană – RARE” (RARE - Changing Discources, Changing Practices: The Roma As Human Resources), creat în cadrul Programului Transnațional Interreg Dunărea 2014-2020, este în curs de implementare prin cooperarea a opt țări și 21 de organizații partenere.




<< înapoi


Afişare pagină: 71579    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină