Marţi, 23. iulie 2019

După realizarea unei analize de risc epidemiologic în cazul primului focar de pestă porcină africană, confirmată în județul Covasna în data de 1 februarie, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Covasna, întrunit în ședință extraordinară în data de 4 februarie a hotărât necesitatea uciderii preventive a porcinelor din zona afectată.

Această decizie s-a luat pentru a preveni extinderea bolii în județ.

Astfel, luni au fost ucise preventiv 72 porcine, cadavrele fiind ecarisate prin metoda alternativă de îngropare cu respectarea normelor de biosecuritate.

În vederea acordării de despăgubiri, porcinele au fost evaluate de către o comisie desemnată de prefectul județului.

La finalizarea acțiunii întreaga zonă a fost dezinfectată.

Întreaga activitate de ucidere și de ecarisare a fost realizată cu coordonarea și sub supraveghere sanitar veterinară.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Investigaţiile se vor continua şi în zilele următoare.

DSVSA Covasna reia solicitarea făcută către crescătorii de porcine, că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Aruncarea cadavrelor de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancționat inclusiv penal.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

DSVSA Covasna solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Foto: Vargyasi Levente

 




<< înapoi


Afişare pagină: 25946    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2019 - Hartă pagină