Vineri, 14. decembrie 2018

În primul rând dorim să felicităm echipa Sepsi OSK pentru victoria de sâmbătă seară împotriva echipei Astra Giurgiu în Liga 1 de fotbal şi le dorim succes jucătorilor şi stafului în continuare. Sperăm cu toţii la o clasare cât mai sus în clasamentul final al primului eşalon.

Însă aşa cum ne-am obişnuit în peisajul fotbalistic din România, de multe ori performanţele sportive trec în planul secund, ieşind în prim plan unele declaraţii de can-can.

Aşa s-a întâmplat în presa sportivă şi înaintea partidei de sâmbătă de la Sfântu Gheorghe, când la sosirea autocarului Astrei la Stadionul Municipal, jucătorul Denis Alibec a întrebat ironic „Ce-i cu baraca asta?”. Fostul jucător al naţionalei făcea referire la vestiarul oaspeţilor, amenajat de clubul Sepsi OSK într-un container de tipul celor de la tribuna oficială.

Deși pe dinafară nu dă senzaţia unui vestiar modern, în interior încăperea nu face diferența față de un vestiar obișnuit. Camera dispune de dușuri, precum și de toate utilitățile unui vestiar al unei echipe de Liga 1.

Încă o dată, este de lăudat efortul pe care conducerea clubului Sepsi OSK l-a făcut pentru a crea toate condiţiile de omologare şi desfăşurare în condiţii optime ale meciurilor din Liga 1 pe un stadion care nu este al clubului.

Este un motiv în plus pentru care trecerea Stadionului Municipal în administrarea Primăriei Sfântu Gheorghe nu ar aduce decât beneficii atât fotbalului local, locuitorilor care fac mişcare la stadion, dar, iată, şi imaginii oraşului.

Municipalitatea este dispusă să investească în modernizarea bazei din cartierul Simeria, lucru pe care Guvernul nu l-a făcut în ultimii mulţi ani de zile.

Încă o dată felicităm clubul Sepsi OSK pentru performanţe şi le dorim succes în continuare!

Foto: captura DigiSport




<< înapoi


Afişare pagină: 20018    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Baze sportive şi de agrement
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Localităţi înfrăţite
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină