Marţi, 17. iulie 2018

Luni, 23 aprilie 2018, a avut loc la Sfântu Gheorghe un workshop al experţilor pentru dezvoltarea indicatorilor în cadrul proiectului “Youmig - Îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale şi promovarea cooperării în vederea abordării impactului migraţiei transnaţionale a tinerilor”.  Workshop-ul a fost organizat şi coordonat de cercetătorii de la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, parteneri de proiect în cadrul proiectului YOUMIG. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a fost reprezentat de membrii echipei de implementare.

Principalul obiectiv al evenimentului a fost dezbaterea indicatorilor statistici propuşi în cadrul modulului 4 (Working package 4) al proiectului şi obţinerea unor informaţii de la experţi şi conducători de instituţii locale în privinţa existenţei şi accesibilităţii unor date statistice referitoare la domenii precum migraţia, emigraţia şi migraţia de întoarcere, mobilitatea studenţilor, atitudinile despre imigranţi, calitatea vieţii, percepţiile asupra dezvoltării.

La workshop au participat reprezentanţii ai unor instituţii locale şi judeţene relevante (Inspectoratul Şcolar, directori de liceu, reprezentantul Institutului Judeţean de Statistică).




<< înapoi


Afişare pagină: 282    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină