Luni, 25. iunie 2018

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe doreşte să înştiinţeze locuitorii despre anumite prevederi legate de excursiile în natură, în scopul ca acestea să se desfășoară nu doar în siguranţă, ci şi cu respectarea principiului de protecţie a mediului înconjurător. Prin respectarea prevederilor putem contribui la salvarea naturii, dar putem evita şi eventualele amenzi.

Cea mai importantă prevedere este să aprindem focuri doar în locurile special amenajate în acest scop. Acolo unde nu există locuri special amenajate pentru focuri, excursioniștii pot folosi grătar portabil.

Deşeurile, inclusiv chibriturile și mucurile de ţigară trebuie aruncate în containerele desemnate. Deşeurile sunt transportate în mod regulat de firma responsabilă pentru salubritatea publică. Înainte de a pleca din pădure, focul/cărbunii încinşi trebuie stinse cu apă sau pământ.

În acelaşi timp, spălarea în apele din vecinătatea locului de excursie a maşinilor, covoarelor, îmbrăcămintei, sau a obiectelor care au deservit activităţiile de aer liber, este strict interzisă, deoarece această activitate contribuie la poluarea apelor.

Distrugerea naturii, ca de exemplu ruperea, tăierea crengilor copacilor sau tufişurilor, precum şi cosirea plantelor şi ierbii, sunt interzise.

Excursioniştii trebuie să evite poluarea fonică, ascultarea muzicii la volum ridicat se consideră contravenţie.

Contravenţiile comise în timpul excursiilor în natură se pedepsesc de către Agenţia Pentru Protecţia Mediului sau de către Poliţia Locală cu amenzi de la 200 până la 3000 lei.
 


 




<< înapoi


Afişare pagină: 10203    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Ofertă culturală
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Iniţiativa cetăţenească
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Proiecte sportive
Proiecte culturale
Proiecte pentru tineret
Burse pentru studenți


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2018 - Hartă pagină