Sâmbătă, 16. decembrie 2017

Noul sistem de colectare a deșeurilor, introdus de Tega Rt., a stârnit o serie de neînțelegeri și publicarea unor informații false în ultimele săptămâni. Tóth-Birtan Csaba, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe și președintele Asociației ECO SEPSI și Máthé László, directorul general al Tega Rt., responsabil pentru colectarea deșeurilor în 38 de unități administrative, au clarificat, neînțelegerile răspândite.



Conform afirmațiilor făcute de aceștia, au existat într-adevăr unele greșeli de comunicare  în materialul de informare privind noul sistem, iar aceste greșeli pot fi înșelătoare pentru populație.

Prima informație care necesită clarificare este faptul că sistemul de colecatre a deșeurilor ar trebui să fie identic în Sfântu Gheorghe și împrejurimi, iar în același timp este importantă și clarificarea folosirii unui concept legat de acesta: deșeurile verzi și deșeurile organice degradabile înseamnă același tip de deșeuri, adică deșeuri biodegradabile, iarbă, fân, coajă de legume, coajă de ou, zaț de cafea, etc.

Tega Rt. nu mai poate prelua transportul acestor deșeuri în cantități mari din regiunile rurale, însă continuă transportul acestor deșeuri de la casele private ale orașului Sfântu Gheorghe.

În spatele inovațiilor introduse de Tega Rt. există prevederi legale, iar nerespectarea acestor prevederi nu poate fi asumată de companie. Cu alte cuvinte, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, în vederea reducerii cantității deșeurilor au fost luate anumite angajamente, pe care România nu a reușit să le îndeplinească, astfel Comisia Europeană a inițiat o procedură împotriva țării, obligând România să-și îndeplinească obligațiile asumate. În acest sens legislația internă a suferit modificări, iar strategia județeană de gestionare a deșeurilor respectă aceste cerințe, la fel cum și Regulamentul companiei Tega Rt. privind transportul deșeurilor trebuie să respecte la rândul său normele impuse de stategia județeană.  Important este ca până în anul 2020 să se reducă cantitatea deșeurilor depozitate, însă acest lucru nu poate fi obținut decât prin creșterea cantității deșeurilor colectate separat. În caz contrar, România poate fi supusă la plata unei amenzi, ceea ce la nivel local va duce la mărirea taxelor locale și la aplicarea unor noi impozite.

Colectarea selectivă a deșeurilor menajere funcționează relativ bine în zona blocurilor de locuințe, deoarece amplasarea containerelor multi-color facilitează selectarea deșeurilor.

În ceea ce privește casele particulare, este important să se acorde o atenție deosebită selecției deșeurilor, adică deșeurile menajere și cele selective trebuie să fie colectate separat. Până în prezent, membrii personalului Tega Rt. au distribuit pungi de plastic între gospodării, ale căror etichete indicau tipul exact al deșeurilor (metal, plastic, hârtie, sticlă). Acest proces a fost, de asemenea, simplificat prin folosirea depozitului de deșeuri de la Leț (adică deșeurile colectate din Sfântu Gheorghe, Tega Rt. nu le transportă la Brașov, ci la Leț), unde există linii de sortare, astfel încât metalul, hârtia, plasticul și sticla pot fi colectate într-o pungă de nylon transparentă, nefiind necesară folosirea pungilor separate.

Cu alte cuvinte, dacă sunteți locuitorul unei case private din Sfântu Gheorghe, puteți să colectați deșeurile menajere în pungi de plastic, pe care le puteți depozita până în momentul preluării acestora în containerele primite de la Tega Rt., în timp ce deșeurile selective, cum ar fi plasticul, sticla, metalul și hârtia le veți depozita în pungi de plastic transparente până la transportul acestora.

În ceea ce privește transportul deșeurilor, programul a fost schimbat după cum urmează: membrii personalului Tega Rt. vor colecta deșeurile săptămânal conform următorului sistem: în prima și cea de-a treia săptâmână a fiecărei luni vor prelua deșeurile menajere depozitate în containere, în timp ce în cea de-a doua, respectiv cea de-a patra săptămână din lună vor prelua deșeurile selective depozitate în pungi transparente. De exemplu, în luna decembrie programul va fi: în săptămâna 4-8 și 18-22 vor fi colectate deșeurile menajere mixte, iar în săptămâna 11-15 și 25-29 vor fi transportate deșeurile selective.

În numele Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și al Tega Rt., locuitorii orașului sunt rugați să fie mai înțelegători în privința schimbărilor survenite, deoarece reducere cantității deșeurilor mixte aflate la depozit nu este doar o nouă normă, care trebuie respectată, ci și interesul tuturor și mai ales al generației viitoare.




<< înapoi


Afişare pagină: 1267    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Finantare programe sportive


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină