Sâmbătă, 16. decembrie 2017

Stagiunea de concerte 2017/2018 începe la Sfântu Gheorghe, pe data de 20 octombrie, cu concertul Filarmonicii Brașov. Asemenea anilor precedenți, și în acest sezon vor apărea pe scenă Orchestra de Cameră Ciuc, Orchestra de Cameră Gergius, Filarmonica de Stat Târgu-Mureş și Liceul de Artă  Plugor Sándor. O noutate a acestui an va fi concertul din noiembrie susținut de Vibrate Festival Superstrings Orchestra, respectiv spectacolul oferit de Filarmonica din Ținutul Secuiesc.



Programul concertului de deschidere, susținut de Filarmonica Brașov, care va avea loc vineri, pe data de 20 octombrie, de la ora 19:00, include următoarele: Zoltan Kodály – „Galántai Táncok“ („Dansuri din Galánta“),  P. Sarasate: Zigeunerweisen, V. Monti: Csárdás și Simfonia nr.101  în Re Major a lui J.Haydn. Dirijor: Gheorghe Costin, solist: Florin Ionescu.

Următorul concert al stagiului, cel susținut în noiembrie, este o adevărată delicatesă pentru publicul - iubitor de muzică clasică, deoarece în cadrul Festivalului Vibrate, organizat pentru prima oară în Sfântu Gheorghe, va concerta trupa formată pentru ocazii unice, și anume trupa Vibrate Superstrings Orchestra. De data aceasta, orchestra va concerta cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti și 50 de ani de la nașterea lui Dan Dediu. În cadrul concertului vor apare pe scenă artiști renumiți pe plan național și internațional, precum Dario Bonuccelli - pian, Diana Ionescu-pian, Vlad Maistorovici - vioară, iar ca invitat de onoare, publicul va avea onoarea să-l vadă chiar și pe Dan Dediu. Pe data de 15 decembrie va avea loc concertul susținut de Trio á la Kodály și Orchestra de Cameră Ciuc, care, în cadrul anului comemorării lui Kodály, se va axa pe operele celebrului compozitor maghiar. Stagiul de concerte va continua pe data de 23 februariem 2018 cu concertul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş, apoi, pe data de 15 martie, cu un concert festiv susținut de Orchestra de Cameră Georgius, împreună cu Orchestra de Cameră Ciuc. Pe data de 2 Mai, Liceul de Artă Plugor Sándor va susține un concert, considerat deja tradițional, apoi, pe data de 2 mai, ca încheiere a stagiului din acest an, publicul din Sfântu Gheorghe va face cunoștință cu Filarmonica din Ținutul Secuiesc.



Prețul biletelor este în continuare de 25, respectiv 12 lei și se pot cumpăra de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piața Libertății nr.1), sau pe pagina www.biletmaster.ro. Nici prețul abonamentelor nu s-a schimbat față de anul trecut, astfel prețul unui abonament întreg este de 120 de lei, iar pentru studenți și pensionari 60 de lei. Abonamentele pot fi deja achiziționate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale.




<< înapoi


Afişare pagină: 2393    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016
Finantare programe sportive


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină