Marţi, 26. septembrie 2017

Un număr de aproximativ 20 de mii de autovehicule înregistrate sunt ținute în evidență pe raza Municipiului Sfântu Gheorghe în martie 2017.  Din comunicatul de presă al primarului  Antal Árpád  acordat pe 9 martie aflăm că, doar în primele două luni al anului au fost înregistrate aproximativ 729 autovehicule, ajungând astfel la numărul de 19786, care nu include  mașinile leasing, cele cu număr de înmatriculare din străinătate sau autovehicule care sunt înregistrate în alte orașe, dar folosite în orașul Sfântu Gheorghe. Anul trecut numărul total al autovehiculelor înregistrate a fost de 1423.

Creșterea explozivă a numărului de autovehicule este un motiv de îngrijorare atât din punct de vedere al desfășurării traficului în siguranță, cât și din punct de vedere al locurilor de parcare, fără să mai amintim criteriile poluării mediului înconjurător.

Asemenea unei chestiuni de curiozitate a fost adus în discuție faptul că, în cartierul din spatele magazinului Sugás se  află un număr total de 263 garaje și locuri de parcare, în timp ce, dacă  vorbim despre locuitorii cartierului respectiv, sunt înregistrate 508 de autovehicule. Primarul a asigurat reprezentanții mass-media că autoritățile locale lucrează la rezolvarea problemelor referitoare la locurile de parcare și la modernizarea infrastructurii transportului public comun, pentru care există un buget separat la nivel național, la care va participa și municipiul Sfântu Gheorghe, deîndată ce fondul este deschis. Până atunci, în limita posibilităților dumneavoastră, vă recomandăm plimbarea pe jos sau mișcarea cu bicicleta.


 




<< înapoi


Afişare pagină: 2476    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Instituţii subordonate
Administrator public
Structură
Guvernanţă corporativă
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină