Miercuri, 26. aprilie 2017

Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă, numită Referent, gradul profesional superior. Condițiile de participare sunt: studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, vechime de minimum 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice și cunoașterea unei limbi străine din limbile oficiale ale Uniunii Europene.


Foto: Vargyasi Levente

Compartimentul Relații cu Publicul constituie interfața Primăriei, locul de întâlnire a locuitorilor cu administrația publică locală. Drept urmare, Compartimentul așteaptă candidatura persoanelor amabile și tolerante cu abilități bune de comunicare, care doresc să-și asume rolul de mediator între locuitori și Primărie, respectiv să asiste locuitorii în treburile administrative.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe 6 februarie la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul Resurse Umane (tel.: 0267 316957 / 126).

Informații detaliate, bibliografia obligatorie, respectiv lista documentelor necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere pot fi găsite pe pagina http://www.sfantugheorgheinfo.ro/index.php?page=255.

Vă dorim succes!




<< înapoi


Afişare pagină: 718    


Oraşul nostru

Instituţii de cultură
Instituţii de învăţământ
Băile Şugaş
Turism
Baze sportive şi de agrement
Camere web
Harta oraşului
Zilele Sfântului Gheorghe
Sfântu Gheorghe 550
Localităţi înfrăţite
Spre un oraş mai frumos
Promovarea tradițiilor secuiești
Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc

Despre program
Muzică
Literatură
Teatru
Arte vizuale
Burse
Concurs de creaţie
Jocuri
Media
Primărie

Primar
Viceprimari
Secretar
Administrator public
Structură
Instituţii subordonate
Ore de audienţă publică
Formulare tipizate
Informaţii de interes public
Transparenţă în administraţia publică
Concursuri de proiecte
Angajări
Taxe locale
Oferte de vânzare terenuri
Consiliul local

Hotărâri
Consilieri
Data şedinţelor
Rapoarte de activitate
Comisii de specialitate
Declaraţii de avere
Declaraţii de interese
Procese-verbale
Login Consilieri
Arhivă 2008-2012
Arhivă 2012–2016


Dragi cetăţeni şi vizitatori



Trimiteţi sugestii
domnului primar
Galerie imagini
Evenimente

Selectati data !
Toate drepturile rezervate © Primăria Sfântu Gheorghe 2017 - Hartă pagină